În cadrul discuției ne interesează să aflăm ce te motivează, ce ai realizat până acum și cum se aliniază experiența și abilitățile tale cu rolul vizat.
Îți vom adresa întrebări despre situații concrete din trecutul tău (experiența academică, joburi anterioare, activități extracurriculare), pentru a înțelege cum acționezi, cum colaborezi cu alții și cum iei decizii. Nu trebuie să oferi „răspunsuri perfecte”, ci să fii sincer și clar în explicații.
Interviul este și o oportunitate pentru tine să descoperi mai multe despre companie, să înțelegi ce înseamnă să lucrezi aici și ce oportunități ai pe termen lung. Așa că vino pregătit cu întrebări!
Interviurile pot fi online sau față în față, în funcție de locația rolului.
Dacă interviul este online, asigură-te că ai o conexiune bună, camera și microfonul funcționale și un spațiu liniștit pentru discuție.
Durata medie a interviului preliminar este de 45-60 minute, fără limită strictă de timp.